Poesis

marți, 9 iunie 2009

Trăire surdă

dedicată sufletului meu,Adrian

De ce simt că totul se frânge împotriva fiinţei mele?
De ce vise ce-mi păreau atât de aproape au devenit..iele?
Năucitoare –mi sunt oare cuvintele?
Îngheţate să-mi fie oare simţurile,
Sub privirea-mi ce se scaldă-n neant?
Să-mi fie oare vina ca preţuiesc intreaga-ţi fiinţă?
Supuse hazardului îmi simt trăirile şi mintea-mi delirează.
Buzele-mi simt pietrificate,ochii scaldaţi în apusul firii,
Mâinile-mi scriu şi sufletu-mi conturează întregul destin...
Tulubure-mi este gândul ce se zbate izolat dincolo de tine,
Iar aripile-n tărâna se pierd infrigurate,zbătându-se …uitate.
Să-ţi imprim pe retină conturul buzelor ce-mi absentează infinitul
Iar trupul sa-ţi conturez apăsat,pe trupu-mi rece ,să fie scut.
Ochii-ţi să-mi cunoască sufletul stins în negura nopţii,
Iar intreaga-ţi suflare să-mi tânjească gingaşa-mi fiinţă,
Ce neclintită aşteaptă culoare să-I dai.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire